O femeie paraplegică a reuşit să meargă din nou graţie unui echipament robotic gândit iniţial în scopuri militare, scrie The Telegraph. Sursa: Captură Youtube
Aparatul numit Ekso - deoarece seamănă cu un exoschelet - ajută purtătorul să meargă independent. Mişcările din partea superioară a corpului sunt detectate şi amplificate, astfel încât sistemul dirijează picioarele.
Picioarele bionice au fost prezentate ieri, pentru prima dată în Europa, la aproximativ un an după ce un grup de cercetători american a prezentat primele rezultate ale aparatului creat.
Amanda Boxtel, paralizată de la brâu după un accident de schi suferit în 1992, a spus că acest echipament a reuşit să îi schimbe viaţa. "După ce am folosit pentru prima dată picioarele bionice, am mers în camera mea de hotel şi am plâns", a spus ea.
Proiectul a fost finanţat iniţial de armata americană, interesată de a da soldaţilor americani "puteri supraomeneşti", care să îi ajute pe câmpul de luptă, a spus directorul executiv al Ekso Bionics, Eythor Bender.
Însă, în urmă cu câţiva ani, cercetătorii şi-au dat seama că aparatul are un "potenţial uriaş, mai ales pentru persoanele cu afecţiuni ale măduvei osoase".