Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Alba Iulia: “Cel mai periculos lucru într-o şcoală este educaţia ce nu se bazează pe nimic”

Publicat in Alba24, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a primit, sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii” 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, eveniment organizat în cadrul colocviului internaţional cu tema “Roumanie et Moldavie – les sources de latinite” (România şi Moldova – izvoare ale latinităţii) şi desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni.

Festivitatea s-a desfăşurat în prezenţa cadrelor universitare din Alba Iulia, a invitaţilor la colocviu si reprezentanţilor instituţiilor de cultură din judeţ. Titlul onorific de Doctor Honoris Causa a fost înmânat de rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia, Moise Achim.

Academicianul Nicolae Manolescu este critic şi istoric literar român, cronicar literar şi profesor universitar. De asemenea, este ambasador al României la UNESCO şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.

În discursul său, Nicolae Manolescu a evidenţiat importanţa educaţiei prin instruire şi învăţare, acompaniate de curiozitate şi voinţă, subliniind faptul că situaţia învăţământului din România este încă incertă, având în vedere că se face câte o nouă reformă la 2-3 ani, în principal de către persoane care nu au foarte mare legătură cu şcoala.

“Cum poţi să educi pe cineva fără să îi dai înainte cunoştinţe? Cum pot să îl educ eu pe un copil să îşi iubească ţara, dacă nu îi spun nimic despre ţara lui? Ce înseamnă educaţie fără învăţătură sau fără transmitere de cunoştinţe? Înseamnă ceea ce am trăit cu toţii, care am trăit în comunism. Adică manipulare. Cel mai periculos lucru într-o şcoală este educaţia care nu se bazează pe nimic. Decât pe pretenţiile cuiva de a-şi subordona, să spunem aşa, nişte conştiinţe. Şcoala trebuie să înceapă cu instruire, cu învăţare. Odată însuşite aceste cunoştinţe fixate pe parcurs şi repetate şi înnoite, putem să vorbim despre educaţie. Până atunci, nu. Trebuie

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°