Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fascinanta Dobroge, văzută prin ochii unor jurnaliști reîndrăgostiţi de România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Micii producători din Dobrogea, dar nu numai, au un nou site pe care să-şi promoveze marfa: www.traditionalromanesc.ro. Site-ul este creat de câţiva ziarişti care cred în valorile autohtone şi caută să sprijine meşteşugarii şi fermierii locali a căror muncă merită să fie făcută cunoscută.

Fiecare zonă este reprezentată în harta virtuală a ţării, cu specificul ei şi cu produsele ce o fac căutată nu doar de români, ci şi de străini. De la datini la bucate, de la locuri la artizanat, toate regiunile au cu ce se lăuda, unele dintre ele având pentru vizitatorii online un mesaj de bun-venit în pitorescul grai al locului.

„Limba vorbită în Dobrogea este curată, apropiată de cea literară, având doar cuvintele împrumutate de la naţiile care vieţuiesc aici. Deci graiul Dobrogei este însăşi limba română“, a declarat iniţiatorul site-ului, jurnalistul Sorin Ozon.

Site-ul a venit ca o maturizare a celor care se declară reîndrăgostiţi de România, după 20 de ani de peregrinări prin Occident, când au căutat ceea ce, de fapt, aveau acasă. Aşa cum spun ei, folosesc tehnologia secolului XXI pentru a păstra legătura cu tradiţiile româneşti şi aşa a apărut „ghidul celor ce simt româneşte“.

„Anul trecut am fost la o nuntă-n Bucovina. Nu-mi venea să cred ce locuri frumoase şi oameni minunaţi avem şi la noi în ţară. Mai mult, oamenii de aici sunt sinceri şi nu au pregătirea şi nici experienţa turismului. Când îţi zâmbesc ştii că aşa simt şi nu doar ca să-ţi facă pe plac. Aşa cum marketingul este necunoscut pentru ei, la fel şi falsitatea. Tot după aproape 20 de ani de mâncat şi băut de la supermarket şi fast food-uri, toate răcoritoarele care mai de care mai colorate şi hamburgeri umflaţi cu pompa sau legume şi fructe strălucitoare şi în forme şi dimensiuni perfect egale, mi-am dat seama că mâncarea, legumele şi fructele noastre au alt gust. Că sunt sincere“, scrie j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°