Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un lift s-a prăbuşit la spitalul din Orşova. În el se aflau muncitorii care lucrau la montarea lui

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 octombrie 2011 · ·

UPDATE Un lift s-a prăbuşit în această dimineaţă la spitalul din Orşova, de la etajul doi, anunţă antena3.

UPDATE ora 10.00 Potrivit directorului Spitalului Municipal Orşova, cei doi muncitori erau angajaţii firmei care caştigase licitaţia cu primăria pentru montarea liftului. „S-a întâmplat acum o oră. S-a strâmbat platforma cabinei la care lucrau şi muncitorii au căzut. Este un accident de muncă“, a declarat Lucian Vădăstreanu, precizând că a anunţat Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Turnu Severin. Starea acestora este stabilă.

„Au fost aduşi doi pacienţi. Primul este mai grav. Are un traumatism facial şi posibil o fractură de col femural. Pacientul este conştient şi starea lui este stabilă. Cel de-al doilea are o fractură de gambă, starea lui fiind mai puţin gravă“, a declarat Aurora Grămescu, medic prima la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

Martorii au declarat că s-au speriat în momentul în care au auzit o bubuitură puternică.Au auzit că un lift s-a părbuşit în gol de la etajul doi. Oamenii au mai povestit că toată clădirea a început să se mişte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon, a precizat că în momentul incidentului, patru poliţişti se aflau în unitatea medicală pentruun caz. Ei au fost cei care au auzit strigătele de ajutor ale victimelor şi care au intervenit pentru a le acorda primul ajutor.

UPDATE ora 10.20 Muncitorii care s-au prăbuşit cu liftul la Spitalul Municipal Orşova sunt salariaţii firmei SC Acve Plus SRl, conform declaraţiei directorului unităţii medicale. Lucian Vădăstreanu mai spune că oamenii reveniseră vineri să lucreze la montarea acestui ascensor, în casa liftului celui vechi.

„De aproape doi ani nu mai funcţiona cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 25 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 26 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°