Principalul motiv al verificărilor îl constituie suspiciunea că aceste contracte s-ar fi realizat la tarife sub nivelul pieţei
Almunia: Consumatorii industriali din alte sectoare sunt afectaţi pentru că trebuie să plătească preţuri mai mari din cauza distorsionării pieţei
Comisia Europeană (CE) analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, dar şi cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, a declarat ieri comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia, vicepreşedinte al CE, precizând că principalul motiv al verificărilor îl constituie suspiciunea că aceste contracte s-ar fi realizat la tarife sub nivelul pieţei.
"Ştiu că trecem prin vremuri grele, dar subvenţiile indirecte nu sunt o soluţie pentru a rezolva anumite probleme din diverse sectoare. Prin tarife reduse la electricitate acordate anumitor jucători, se reduce preţul de cost la beneficiar, dar sunt periculoase pentru concurenţă. Analizăm un potenţial ajutor primit de Arcelor Mittal şi Alro, prin care Hidroelectrica le-a acordat tarife reduse şi de asemenea analizăm contractele Hidroelectrica cu distribuitorii cu amănuntul şi cu alţi clienţi industriali. Consumatorii industriali din alte sectoare sunt afectaţi pentru că trebuie să plătească preţuri mai mari din cauza distorsionării pieţei", a spus Almunia, citat de Mediafax, precizând că instituţia pe care o reprezintă a fost întotdeauna vigilentă la formele indirecte de ajutor de stat, inclusiv când au fost acordate sub forma reducerilor de tarife pentru anumiţi clienţi industriali.
Subliniind că "nu poţi oferi preţuri mai mici unor operatori fără o justificare clară", Almunia a explicat că, în momentul în care se creează anumite avantaje unor companii, în detrimentul altora, fără a se justifica concret acest lucru, se distorsionează mediul concurenţial. "Când preţurile energiei ele