„Sunt două babe, care umblă totdeauna cu câte un Făt-Frumos alături, şi anume Baba Dochia şi Baba Paraschiva, Baba Dochia cu Sân-Toader, iar Baba Paraschiva cu Sânmedru. Amândoi Feţi-Frumoşii aceştia au câte nouă cai. Lumea e cuprinsă şi ferecată cu două lanţuri: lanţul lui Sân-Petru şi lanţul lui Sânt-Ion. Când vine Sân-Toader cu caii săi, sparge lanţul lui Sân-Petru, îşi face drum şi intră primăvara, şi nemijlocit vine după dânsul şi Baba Dochia, cu zile urâte şi ploioase. Când vine Sân-Medru cu caii săi, sparge lanţul lui Sânt-Ion şi intră iarna, şi nemijlocit după dânsa vine şi Baba Paraschiva.” Simion Florea Marian, Sărbătorile la Români (II)
La 26 şi 27 octombrie, două importante praznice creştin-ortodoxe ne îndreaptă paşii spre biserică: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Sfântului Dimitrie cel Nou, patron al Bucureştiului, numit şi Basarabov, după localitatea bulgară în care s-a născut. Puţini dintre noi ne mai amintim însă de sărbătoarea focului din satele bunicilor noştri, un adevărat Revelion aşteptat de întreaga comunitate: Focul lui Sâmedru. Preluând numele şi data calendaristică a Sfântului Dimitrie, 26 octombrie apare în Calendarul Popular drept Ziua lui Sâmedru. Stâlp de hotar între cele două anotimpuri pastorale, în această zi este celebrată moartea şi renaşterea lui Sâmedru, divinitate de origine indo-europeană, protectoare a tagmei păstorilor.
Se povesteşte că atunci când păsările călătoare sunt demult plecate, când nu se mai vede pui de broască pe afară, când bruma îngălbeneşte câmpul, iar vântul dezbracă pădurea, Sâmedru primeşte cheile anotimpurilor din mâna lui Sângiorz. Apoi, fără să stea prea mult pe gânduri, închide vremea bună cu o cheie şi cu cealaltă deschide iarna, care cade ca un potop asupra lumii. Ţăranii spun că Sângiorz şi Sâmedru poartă cheile vremii la brâu şi că au mare grijă de ele ca nu cumva să
