Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi chiar ştim tot?

Publicat in Adevarul, duminică 23 octombrie 2011 ·

Propun să fim nemiloşi doar cu hoţia, crima, impostura şi îndoctrinarea fanatizantă. În rest, un dram de înţelegere n-are cum să strice.

Un fotoliu, o cafea, o scrumieră. Un televizor deschis, un ziar întins pe genunchi, ultimul CD al unei trupe rock. Decorul minim în care devenim instanţe critice. Un spaţiu protejat, în care guvernăm după legi proprii şi dăm întreaga măsură a competenţei. Sau a confuziei, fiindcă vremurile neclare atrag devălmăşii de tot felul. Mustăcim, bombănim, desfiinţăm. Vrem mereu altceva. Suntem nemulţumiţi de ceea ce primim şi credem, în fiecare zi mai sonor decât în precedenta şi mai discret decât în următoarea, că avem dreptul la mai mult. Şi la mai bun. Nimic nu ne domoleşte apetitul demolator. Avem geniul deriziunii şi voluptatea derizoriului. În acelaşi timp, înăuntrul multora dintre noi şi-a făcut loc un procuror iacobin, care are un tăiş de ghilotină în loc de creier şi o a doua fiere în loc de inimă. Coşul de răchită se umple repede şi trebuie golit ritmic pentru a face loc altor şi altor capete. E lume multă pe eşafodul public, se calcă bieţii oameni pe bombeuri.

Cam aşa judecăm prestaţia celor de pe scenele vieţii, fie ei actori, ziarişti, sportivi, medici, judecători sau oameni de televiziune. Linia care desparte exigenţa de intransigenţă e atât de fină, încât mulţi trec dincolo fără să-şi dea seama. Aşa se fac paşii care duc în fundături: în resentimentul orb, în intoleranţă, în fundamentalism patologic. Şi întreb: nu cumva le greşim şi noi greşiţilor noştri? Nu cumva îi încărcăm cu aşteptări prea mari, care pot să le-apese umerii până la încovoiere? Nu cumva pretindem exemplaritate douăzeci şi patru de ore pe zi tuturor celor care, vrând sau nu, devin persoane publice ori de interes public? Chiar ştim tot despre oamenii aceştia, aşa cum e normal înainte de-a emite judecăţi zdrobitoare? Chiar avem amplasamentul o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 31 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 49 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 21 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°