Libienii sunt înarmaţi până-n dinţi. Deocamdată, ţara răsună de rasaas al-farah, tiruri de bucurie - oamenii îşi serbează victoria, după obicei, trăgând focuri în aer.
Dictatorul a început să putrezeasca în galantarul din Misrata. Iar un musulman mort are patru drepturi asupra musulmanilor vii: să fie spălat, să fie îmbălsămat, să i se rostească rugaciunile şi să fie înhumat. Consiliul Naţional de Tranziţie ar dori să facă toate astea în secret, ca să nu transforme mormântul în loc de pelerinaj sau să-l lase la îndemâna profanatorilor. Safiya, soţia Regelui Regilor Africii, din exilul său algerian, s-a adresat organismelor internaţionale, revendicând cadavrul, "în numele familiei combatantului martir Muammar Gaddafi". (E puţin probabil să-l obţină). Ce-a mai rămas din familie? Fiica, Aysha, e şi ea în Algeria, împreună cu doi dintre fraţi - Muhammad (întîiul născut, fiul Colonelului din prima căsătorie) şi Hannibal. Sayf al-Arab a murit într-un bombardament NATO, la sfârsitul lui aprilie. Khamis (mezinul) a murit la sfârsitul lui august, lângă Tripoli. Mutassim şi-a fumat ultima ţigară joi, la Sirte. Saadi s-a refugiat în Nigeria se pare, după ce a încercat să negocieze cu rebelii un... armistiţiu la Bani Walid (e de înţeles straniul demers, tânărul a fost fotbalist). Sayf al-Islam, capturat la Sirte, e acum în custodia Consiliului. Se spune că e grav rănit.
Uniunea Africană tace. Lucru aproape firesc, dacă ne gândim că pierde sponsorizarea generoasă a Libiei. Tace îngândurată. Lucru iarăşi firesc - se teme că tranziţia ar putea transforma Libia în Afganistanul Africii.
Ce se va întâmpla în continuare? În varianta optimistă, vor avea loc alegeri în iunie 2012, după cum a promis Consiliul Naţional de Tranziţie. Până atunci însă ar trebui inventate nişte formaţiuni politice (Gaddafi fusese de părere că partidele nu sunt decât nişte "avortoni ai demo
