Celebru. Marius Mihalache este cel mai cunoscut ţambalagiu român şi a avut de-a lungul carierei numeroase colaborări cu artişti internaţionali de topRep: Povesteşte-mi despre "şarpele" ăsta, care ştiu că a fost o legendă a oraşului...

M.M.: Şarpele Roşu la vremea respectivă a fost un fenomen. S-a deschis după Revoluţie si a ajuns un rest de legendă. Patronul Dan Niculescu a luat o clădire, a deschis un restaurant cu câteva mese şi acolo a început să se nască o chestie care nu ştiu dacă vreodată s-ar mai putea repeta. Împreună cu tatăl meu am fost primii muzicieni care au cântat acolo. Eu cântam la vremea aia muzică clasică, eram la liceu, aveam 15 ani. Eram un copil. Contrastul era deosebit de puternic: pereţii erau găuriţi, pe jos erau nişte covoare găurite, feţele de masă erau rupte sau arse cu ţigara, scaunele erau din fier forjat cu placaj, însă aici era şi punctul câştigător, pentru că în bomba asta se cânta Bach, Chopin, Rachmaninov, Liszt, Vivaldi.

Muzică clasică într-o crâşmă de cartier... Mâncarea cum era?

Bucătăria era o chestie improvizată, cu o vecină care gătea, ospătarii erau luaţi de pe stradă. Însă marele avantaj a fost că aici au început să vină boemii vremurilor acelea, monştri sacri ai scenei, de la Radu Beligan, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache la Victor Rebengiuc, George Alexandru, Bebe Cotimanis, Alexandru Repan, Colea Răutu, Ştefan Bănică senior cu fiul şi mulţi alţii.

Femeile cum erau pe-atunci?

Erau fel de fel de personaje feminine care apăreau, dispăreau la un moment dat din viaţa mea. Aveam 18 ani...

La câţi ani ai devenit bărbat? Bănuiesc că femeile îţi dădeau târcoale în perioada aia...

La 17 ani s-a întâmplat. Prima experienţă a fost... interesantă.

Şi respectiva era o admiratoare?

Ne-am întâlnit la Şarpele Roşu, da. Îi plăcea cum cânt şi venea des pe-acolo.

Acum cum stai c