In ciuda necesitatii existentei sale, asa cum am evidentiat anterior, opozitia politica romaneasca se manifesta mai degraba ca o grupare de cele mai multe ori eterogena, descumpanita de rolul pe care va trebui sa-l joace timp de patru ani si din acest motiv lipsita de un program, o strategie si tactici sustenabile, coerente si opozabile actelor si actiunilor majoritatii politice.
Opozitia politica - Considerentul general (I)
Opozitia politica - Considerentul guvernamental (II)
O trecere in revista a istoriei opozitiei romanesti din 1990 incoace dezvaluie un comportament al acesteia lipsit in mare masura de initiativa, fiind numeroase ocaziile in care raspunsurile sale au fost indeobste instinctiv reactive si mai putin rational active.
Si opozitia USL, ca si opozitiile anterioare, pare a nu se putea dezbara de o oarecare lentoare in reactii, de a fi adeseori luata prin surprindere, de o anume superficialitate in sustinerea propriilor proiecte, de cantonarea in teme minore, precum atacurile la persoana sau obstinanta predilectie spre demonizarea adversarului intruchipat de Traian Basescu.
E adevarat ca atitudinea guvernantilor, dirijati fara doar si poate de presedintele-jucator este de a destructura actuala opozitie, apeland la orice mijloace gasesc la indemana, insa replica "victimei" nu se deosebeste catusi de putin de conduita "agresorului".
Si-atunci in ce consta diferenta de atitudine si comportament care i-ar indritui sa se pretinda a constitui o alternativa serioasa si credibila?
Tentativele de a injgheba un proiect politic, cum sunt Viziunea economica, Viziunea pentru mediu, Proiectul de dezvoltare regionala, Conceptia pe educatie, Viziunea privind turismul sau Programul pe agricultura, desi contin suficiente elemente pentru un program solid, sugereaza mai curand un program elect