Când România scăpa de dictatura comunistă, în 1989, Richard M. Daley îşi începea mandatul de primar al oraşului Chicago. Până în 2011, a fost reales de cinci ori în această funcţie, cu procente care s-au apropiat uneori chiar şi de dominatoarea cifră de 80% din voturi. Daley a fost invitatul emisiunii După 20 de ani, difuzată de PRO TV duminică.
Despre Daley, inclus de revista "Time" în top 5 al celor mai buni primari din SUA, s-a spus că "va fi primar atât timp cât îşi va dori să fie". În vara acestui an, el nu a mai candidat pentru primăria metropolei americane, popularitatea sa fiind în scădere. Figură centrală în Partidul Democrat, Richard M. Daley este considerat de mulţi analişti omul fără sprijinul politic al căruia Barack Obama nu ar fi reuşit să adune voturile necesare pentru a face pasul de la funcţia de senator al statului Illinois la cea de preşedinte al SUA.
La 69 de ani, Richard M. Daley lasă o impresie care îţi poate da o idee despre modul în care a ţinut în mână un oraş ajuns celebru prin îndeletnicirile lui Al Capone sau ale modernei organizaţii mafiote The Outfit. Explică lucrurile în cuvinte simple, apăsate, din care termeni precum "plan" sau "disciplină" ies în evidenţă, dar în acelaşi timp cu înţelepciunea simplă a unui Moromete autohton.
Foto: Silviu Matei
Richard M. Daley a vorbit pentru gândul despre criza economică din SUA, despre crima organizată şi corupţia din Chicago sau despre modul în care a ştiut să atragă banii investitorilor în oraş, cu siguranţa şi calmul unui om care şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în slujba statului american - 10 ani ca procuror, apoi 22 de ani ca primar.
Criza economică: "Guvernul SUA a ajuns să se întindă mai mult decât îi este plapuma"
Fostul primar priveşte criza economică în care se zbat atât Europa, cât şi SUA, cu tenacitatea cu care aborda o problemă de buge