Dacă titlul acesta vă face să simţiţi o uşoară nelinişte vă asigur că nu are nici un rost. Calendarul va avea în continuare 12 luni, de la ianuarie la decembrie, iar numărul de zile al fiecăreia va rămâne neschimbat, 28, 29, 30 sau 31, dupa caz. Ceea ce a dispărut, cel puţin aşa cred unii oameni de ştiinţă, este o Lună de pe cer, aflată cândva mult mai aproape de Pământ, care însoţea în tăcere astrul nopţii. Până una alta vom fi nevoiţi să ne mulţumim cu cea pe care o avem şi să-i acordăm importanţa cuvenită.
Asta vrea să ne facă să credem John Gribbin, autorul unui volum recent apărut: „Cauza unui miracol, viaţa pe Pamânt”. Partenera noastră în tangoul spaţial este o apariţie deosebită în peisajul spaţiului cosmic. Luna are un diametru egal cu un sfert din diametrul Terrei şi o masă care reprezintă doar a optzecea parte a planetei noastre. Proporţional, raportul Lună/Pământ este cel mai mare dintre orice planetă şi un satelit al ei. Pare uşor de înţeles că Luna a exercitat şi continuă să exercite o influenţă importantă, nu numai gravitaţională, asupra noastră.
Primul factor este legat de înclinaţia axei de rotaţie a Pământului faţă de planul orbitei, 23 de grade. Luna menţine relativ constantă această valoare. În absenţa unui satelit masiv, Soarele şi Jupiter s-ar juca şi cu planeta noastră aşa cum o fac cu planeta Marte, a cărei axa a cunoscut valori de 45 până la 60 de grade. Să nu uităm că înclinaţia axei de rotaţie este cauza anotimpurilor. Dacă ne închipuim Pământul în poziţie orizontală, cu Polul Nord, să zicem, îndreptat mereu spre Soare, nu ar mai exista regiunile tropicale, în care s-au dezvoltat cele mai multe forme de viaţă.
Luna se retrage, încet dar sigur, în faţa Pământului. Dovadă, eclipsele de Soare, cândva totale şi supertotale, vor deveni peste o vreme eclipse inelare. După ce s-a format, astrul nopţii se află la modesta distanţ
