Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI Câştigătorii „Comedy Cluj“ 2011

Publicat in Adevarul, duminică 23 octombrie 2011 ·

Filmul „Pinoy Sunday" (Taiwan/Philippine), de Wi Dong Ho, a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Printre câştigătorii celei de-a treia ediţia a festivalului se numără şi Draga Olteanu Matei, premiată pentru întreaga activitate.

Clujenii au putut viziona, în cadrul festivalului, 120 de filme din 30 de ţări, iar câştigătorul la competiţia de scurtmetraje a fost Gobbel (România) de Raluca David. Preşedintele festivalului, Sorin Dan, spune că interesul spectatorilor pentru proiecţiile din cadrul Comedy Cluj creşte de la an la an. „A crescut şi numărul de participanţi, şi cel de vizitatori, dar cel mai important e că festivalul a crescut calitativ. Au fost mai multe evenimente, filme mai bune, foarte bine primite de public", spune Sorin Dan.

Planuri mari pentru Comedy Cluj 2012

Impresionat de aprecierile invitaţilor străini, Sorin Dan şi-a propus să atragă atenţia specialiştilor de peste hotare. „Toţi invitaţii mi-au spus că nu mai există în Europa un astfel de festival. Acum încercăm să-l facem cât mai vizibil în afara ţării, să ştie şi criticii de film din alte ţări că avem cel mai bun festival de film de comedie", conchide preşeditele evenimentului.

Lista câştigătorilor Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj 2011:

Competiţia Şcolilor de Film:

Cel mai bun scurtmetraj străin: Daniels Ashes (Germania) de Boris Kunz

Cel mai bun scurtmetraj românesc: Captivi de Crăciun/Trainstation (România) de Julia Rugina

Menţiune specială a juriului: Cut Damn (Grecia) de Bill Kalamakis

Menţiune specială pentru un film românesc: Strung Love (România) de Victor Dragomir

Competiţia filmelor de lungmetraj:

Cel mai bun film: Pinoy Sunday (Taiwan/Philippine) de Wi Dong Ho (trofeul festivalului)

Cea mai bună regie: Bumblebee/

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 42 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 42 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 42 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°