Numărul total al creditelor refinanţate s-a dublat
Contractele de credit au fost renegociate în condiţii mai avantajoase clienţilor
În urma unei reduceri medii cu 3 procente a comisionului de rambursare anticipată s-au făcut economii de aproape 65 mil. lei şi 10 mil. euro
Modificările privind creditele pentru consumatori, efectuate prin adoptarea Ordonanţei 50/2010, au dublat, în opinia Consiliului Concurenţei, numărul total al creditelor de refinanţare, economiile realizate de clienţi, în urma renegocierii contractelor şi, implicit, a reducerii comisionului de rambursare anticipată, ridicându-se la aproximativ 65 mil. lei şi 10 mil. euro.
Potrivit unui studiu prezentat ieri de Consiliul Concurenţei, prin introducerea dispoziţiilor referitoare la eliminarea sau, după caz, reducerea comisionului de rambursare anticipată la toate creditele destinate consumatorilor persoane fizice a crescut corect concurenţa între bănci, ca urmare a creşterii gradului de mobilitate a clienţilor. "Un indicator important în constatarea realizării acestui obiectiv s-a concretizat în evoluţia activităţii de refinanţare la nivelul sistemului bancar din România", se arată în document.
În perioada ulterioară apariţiei ordonanţei, respectiv din iunie 2010până în mai 2011, numărul total al creditelor refinanţate s-a dublat comparativ cu perioada anterioară (iunie 2009 - mai 2010).
"În această perioadă s-au acordat aprox. 160 mii de credite de refinanţare, comparativ cu 85,5 mii credite de refinanţare acordate în perioada iunie 2009 - mai 2010. Prin urmare, cel puţin 160 mii de clienţi au beneficiat în mod direct de eliminarea/reducerea comisionului de rambursare anticipată. Acestora li se adaugă clienţii care au efectuat în această perioadă rambursări anticipate ale creditelor, parţiale (229 mii clienţi) sau totale (altele decât refinanţările), precum şi