Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Vedere clară, ochi sănătoşi” la Grădiniţa “Albinuţa”

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 23 octombrie 2011 ·

Asociaţia Lions Club Târgu-Mureş 2011 a demarat vineri, 21 octombrie, proiectul “Vedere clară, ochi sănătoşi” în judeţul Mureş.

Octombrie, “Luna ocrotirii vederii”

Astfel, din cei aproximativ 200 de copii de la Grădiniţa “Albinuţa” in Târgu-Mureş supuşi unui screening oftalmologic realizat de dr. Dacia Daniela Hîncu, medic primar oftalmolog la SC Vizual Med SRL şi totodată vicepreşedinte al Asociaţiei Lions Club Târgu-Mureş 2011, peste 20% au fost identificaţi cu diverse afecţiuni oculare. “Proiectul “Vedere clară, ochi sănătoşi” face parte din campania de sănătate demarat de Lions Club International cu scopul ocrotirii vederii copiilor şi prevenirii instalării deficienţelor vizuale definitive. Luna octombrie, în care anual se marchează Ziua Mondială a Vederii, este pentru cluburile Lions din întreaga lume “Luna ocrotirii vederii”. Activitatea de azi (vineri – n.a.) este un screening pentru depistarea din timp a afecţiunilor tratabile numai la această vârstă. Din aproximativ 200 de copii, am identificat 55 care ar avea nevoie de ochelari, din care zece cu ambliopie”, a declarat dr. Dacia Daniela Hîncu.

Depistarea afacţiunilor la timp, vitală

Potrivit acesteia, depistarea la timp a unor afecţiuni oculare tratabile numai la vârsta preşcolară, cum ar fi viciile de refracţie, strabismul şi ambliopia, este vitală pentru evitarea handicapului vizual definitiv. „Prin depistarea la timp a acestor afecţiuni avem şansa de a aplica tratamente corespunzătoare, respectiv corecţii de vedere, cu scopul de a evita handicapul vizual definitiv”, a explicat dr. Dacia Daniela Hîncu.

De asemenea, un rol important în desfăşurarea campaniei îl are şi informarea părinţilor şi a educatoarelor cu privire la importanţa efectuării controalelor oftalmologice la copii. „Părinţii copiilor identificaţi cu probleme oculare vor fi informaţi despre acest lucru prin in

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum o ora
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 48 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum o ora
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°