Noua Zeelandă s-a impus cu 8-7 în finala cu Franţa, cucerind un nou titlu mondial pe teren propriu. În 1991, după finala Australia - Anglia (12-6), echipa de rugby a Noii Zeelande pierdea titlul mondial pe care-l cucerise pe teren propriu, în 1987. Au trecut de atunci 20 de ani de speranţe şi dezamăgiri. Socotiţi la fiecare ediţie drept mari favoriţi, temuţii All Blacks au reuşit abia ieri să urce din nou pe Everest.
Tacticizată, finala a prilejuit o încleştare dură, lupta ducându-se îndeosebi la nivel de înaintare. S-au marcat doar două încercări (Woodcock, respectiv Dusautoir), diferenţa minimă, 8-7, fiind făcută de faptul că Donald a concretizat o penalitate, în timp ce Trinh-Duc a transformat „doar" eseul francez.
Cu toate că unele voci au vorbit despre un arbitraj proneozeelandez, francezii s-au abţinut de la comentarii. Poate şi pentru că antrenorul Marc Lievremont promisese că indiferent ce se va întâmpla nu-l va critica pe sud-africanul Craig Joubert.
„Ei merită victoria. E greu să te lupţi cu un întreg popor", a spus selecţionerul francez. Căpitan al All Blacks, Richie McCaw a mărturisit că el şi colegii lui au învăţat din erorile trecute, mai ales din acel eşec suferit în faţa Franţei, în 2007, care a coincis cu eliminarea lor în sferturi.
2 titluri mondiale a câştigat echipa de rugby a Noii Zeelande, de ieri ea fiind la egalitate cu Australia şi Africa de Sud.