Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso: Statele UE au acceptat creşterea co-finanţării pentru proiectele din bani europeni

Publicat in Adevarul, duminică 23 octombrie 2011 ·

Preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso a anunţat duminică, după întâlnirea liderilor celor 27 de şefi de stat şi de guverne, că a fost acceptată propunerea de creştere cu 10% a ratei de co-finanţare pe proiectele din fonduri structurale pentru şase state UE printre care Grecia şi România.

"Am propus recent o creştere a plăţilor către şase state membre aflate în programe de asistenţă financiară prin creşterea ratei de co-finanţare cu până la 10%, ceea ce înseamnă un ajutor suplimentar de 2,6 miliarde de euro ca investiţie în creşterea economică. Statele membre au acceptat ca acest mecanism să fie pus în practică. Aştept ca foarte curând să avem şi suportul Parlamentului European în această chestiune", a spus Barroso.

Stadiul propunerii în PE

Propunerea a fost déjà discutată de europarlamentarii din Comisia pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, la începutul lunii noiembrie fiind programat votul pe acest regulament. Potrivit mai multor surse, tot în cursul lunii viitoare plenul Parlamentului European ar suspune la vot propunerea.

Co-finanţarea scade de la 15 la 5%

Bruxelles-ul a anunţat la începutul lunii august măsuri excepţionale de ajutor pentru accesarea banilor UE cu o rata de cofinanţare a proiectelor europene redusă până la 5% pentru România, Letonia, Ungaria, Grecia, Irlanda şi Portugalia. Cele sase state europene vor mai contribui, din 2012, cu doar 5% la proiectele din banii UE, faţă de 15% cât trebuie să aloce în prezent. România are posibilitatea să folosească 700 de milioane de euro.

Un ajutor de 2,6 miliarde de euro

Comisia Europeană a întocmit astfel un plan de sprijin financiar pentru statele aflate în dificultate. În total, un ajutor estimat la 2.600 de milioane de euro. Comisia Europeană a numit programul „un fel de Plan Marshall" de relansare economică pentru ţările în cauză. Comparaţia nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°