7,5 milioane de tunisieni sunt asteptati sa isi exprime optiunea politica, duminica, in cadrul primelor alegeri democratice din tara, dupa caderea dictatorului Zine el Abidine Ben Ali, in urma cu noua luni.
Un partid islamist, anterior interzis, este creditat cu cele mai multe sanse de a forma noul guvern, desi observatorii se asteapta la formarea de coalitii, informeaza Reuters.
Fuga din tara a dictatorului Zine el Abidine Ben Ali, in urma unei revolte care a declansat miscari populare in intreaga regiune, a reprezentat un punct de cotitura in istoria regiunii, si alegerile de duminica sunt asteptate sa aiba aceeasi influenta.
Campania electorala a fost marcata de controverse, temeri privind polarizarea religioasa a societatii si apatia votantilor.
Rezultatele votului de duminica, a carui miza nu este doar viitorul Tunisiei ci al intregii regiuni afectate de Primavara Araba, vor fi anuntate luni.
Premierul Beji Caid Essebsi le-a cerut tunisienilor sa mearga la vot "fara frica", si a dat asigurari ca votul va fi corect. Tunisienii vor intoarce pagina, dupa decenii de dictatura, alegand 217 membri ai unei adunari constituante, din peste 10.000 de candidati.
Partidul islamist Ennahda, care, potrivit sondajelor, ar urma sa obtina aproximativ 30% din voturi, a avertizat insa ca exista riscul fraudarii voturilor si a amenintat cu noi proteste.
Noul sistem electoral a fost creat special pentru a include cat mai multe partide in noul legislativ, care va fi insarcinat cu rescrierea Constitutiei. Parlamentul va avea si sarcina de a alege presedintele, caree la randul sau va numi un guvern interimar, ce va conduce tara timp de un an, cat va dura rescrierea constitutiei.
Desi exista 7,5 milioane de votanti potentiali, doar 4,4 milioane dintre acestia sunt inscrisi. Oamenii pot vota s