Chiar dacă unii dintre ei nu au văzut niciodată mai mult decât ceea ce se petrece în interiorul minţii lor, majoritatea nevăzătorilor au ochii larg deschişi spre lume.

Dacian Pribeanu pipăie atent piesele de şah. Joacă cu albele, care sunt netede, nu au un moţ în vârful capului, precum au negrele. Tabla, cu pătrăţelele negre uşor mai ridicate faţă de cele albe, nu mai simte nevoia să o pipăie. O cunoaşte, ca un adevărat maestru FIDE (Federation Internationale des Echecs - Federaţia Internaţională de Şah), încă de la şase ani, când tatăl lui l-a învăţat prima mutare. După un atac asiduu, fixează turnul în adâncitura pătratului alb de lângă rege. Albul câştigă.

Vezi GALERIE FOTO cu Dacian în timp ce joacă şah şi în timp ce discută cu reporterul "Adevărul Sănătate"

Şahul le deschide unora porţile lumii

Dacian are 34 de ani şi, de tot atâta vreme, nu distinge decât lumini şi umbre, fiindcă are nervul optic atrofiat. Este sociolog, dar ceea ce-l defineşte este titlul de cel mai bun şahist nevăzător al României şi al treilea din lume, după participarea la Turneul Campionilor din Spania, o competiţie a nevăzătorilor, echivalentă cu Campionatul Mondial de Şah pentru persoanele cu vedere. Nu are nicio problemă să joace şi cu „văzători‟, fiindcă „şahul este, cred, singurul sport care poate fi disputat de la egal la egal cu cei care văd, cu adaptări minime", spune Dacian.

Lipsa vederii poate fi chiar un avantaj uneori, fiindcă „ochii te ajută să vezi ceea ce este superficial. Cu adevărat importantă este schema din mintea ta. Logica, inteligenţa primează, şi pentru ele nu ai nevoie de ochi", mărturiseşte şahistul. Până la 30 de ani, şahul era pentru Dacian o metodă de autoafirmare, iar acum şi-a dat seama că acest sport poate fi un mijloc de integrare socială pentru tinerii fără vedere şi militează pentru introducerea în şcolile de nevăzători a lecţi