Dansatoare de performanță, Maria Roberta Bultean este căpitanul majoretelor din Colegiul „Nichita Stănescu" din Ploiești, echipă care a devenit campioană națională.
Frumoasă, atletică și ambițioasă, Maria Bultean conduce cu „mână de fier" echipa de majorete din colegiul său, „Yellow Stars". Pentru tânără, întreaga povestea a început ca o provocare. „Am auzit la un radio local că se pregătește un concurs de majorete, la care sunt invitate toate liceele prahovene. Ideea mi-a plăcut imediat și am considerat-o ca pe o ambiție personală", își amintește Maria de începuturile foarte recente ale echipei sale. Concursul a fost lansat la începutul acestui an și, în doar câteva luni, rezultatele nu au întârziat să apară.
Atuurile pe care a mizat pentru reușită au fost pregătirea anterioară și familiarizarea cu lumea atât de frumoasă a dansului. „Sunt sportivă de performanță în cadrul Federației Române de Dans Sportiv și am dorit să-mi depășesc limitele cu acest proiect", spune Maria.
Deși are o vârstă fragedă, talentul organizatoric înnăscut și ambiția nemăsurată au ajutat-o să-și ducă la capăt ceea ce și-a propus. „De mare ajutor mi-a fost sora mea geamănă, Crina, și ea dansatoare de performanță, pe care am cooptat-o în proiect. Nu am avut mult timp la dispoziție și eram conștiente că a face o echipă de 6-8 persoane care să funcționeze așa cum cere un concurs de «formații» este destul de greu, dar nu am vrut să ne dăm bătute nici un moment", spune Maria Bultean.
Toată școala a muncit pentru titlu
Câștigarea titlului de cea mai bună formație de majorete din oraș a devenit, în scurt timp, o dorință a întregului liceu, iar profesorii și colegii au dat, și ei, o mână de ajutor în proiect. „Ne-am antrenat foarte mult pentru că se anunța o concurență serioasă, am lucrat la coregrafie și am studiat tot ce se putea în domeniu. Programul de școală al tuturo