Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Bronx-ul s-a mutat în centrul Galaţiului/Bani, jocuri de noroc şi arme albe într-o cârciumă de cartier

Publicat in Adevarul, duminică 23 octombrie 2011 ·

În urma unei acţiuni desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, alături de cei de la Investigaţii Criminale şi mascaţii din trupele speciale au împărţit cu dărnicie amenzi şi dosare penale.

Viaţa de noapte nu este nici pe departe plictositoare pentru cei care aleg să îşi petreacă timpul prin barurile de cartier, fie ele şi în centrul oraşului, cunoscut drept o zonă ceva mai „disciplinată".

Au constatat-o poliţiştii care, în număr mare, au descins în noaptea de vineri spre sâmbătă în mai multe baruri de pe raza Secţiei 1, luându-i la verificat pe clienţii aflaţi în cârciumi la ore foarte târzii.

În urma controalelor, oameni legii au adunat o mică colecţie de cuţite, dar şi o sumă frumoasă de bani de la un grup care se adunase într-un local să îşi încerce norocul în jurul unei mese de remy.

„În incinta unui bar de pe raza de competenţă a secţiei a fost depistat Z. Laurenţiu de 39 ani, din Galaţi, care avea asupra sa un cuţit tip briceag, cu lungimea de 20cm. De asemenea, în urma unui control efectuat în autoturismul condus de C. Nicolaie de 39 ani, din Galaţi, poliţiştii au găsit un cuţit tip briceag cu lungimea de 34 cm şi un obiect tăietor „tarpan" cu lungimea mânerului de 46 cm şi cu lungimea lamei de 20cm", precizează cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei doi gălăţeni au rămas fără cuţite, acestea fiindu-le confiscate, dar s-au ales în schimb cu dosare penale pentru port ilegal de armă albă.

Asalt la masa de remy

În acelaşi bar în care au găsit un briceag, echipele de control au dat şi de cinci gălăţeni adunaţi în jurul unei mese, la care disputau o partidă aprigă de remy. Printre piesele jocului se întrevedeau şi numeroase bancnote, lei şi euro, care făceau parte din miza jocului.

Click aici pentru a vedea imagini de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°