Îmi propusesem să-i ignor pe cei doi gălăgioşi oameni de televiziune care se visează stăpânii Românei, Ponta şi Antonescu. Sursa: EVZ
De luni bune, uslaşii bat apa în piuă, reciclează aceleaşi vorbe fără sens, stropşindu-se la adversari, ameninţând şi promiţând pedepse exemplare celor care îndrăznesc să le reproşeze că n-au soluţii la problemele reale ale societăţii. Iritaţi şi intoleranţi, ei sunt dovada vie a disperării şi neputinţei care se instaurează, încet şi iremediabil, în tabăra aşa-zisei opoziţii. Creşterile în sondaje se produc doar în mintea lor. Mai mult ca oricând, se vede că imaginaţia politică nu e punctul forte al fostului profesor de istorie de la Tulcea şi al ex-procurorului de la Bucureşti. Ceea ce ştiu ei e să gargarisească steril şi încruntat pentru cine are timp să-i asculte. Ei bine, eu am ajuns la concluzia că nu mai am timp pentru aşa ceva.
Dar, vorba proverbului, pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. De-o vreme, direct şi indirect, cei doi îmi fac onoarea câte unui ghiont, câte unei lovituri la fluierul piciorului, câte unei nemeritate băgări în seamă. Nu mă interesează pseudo-aşteptările pe care Antonescu le-ar avea sau nu — în intervenţiile sale televizate — în raport cu mine, din simplul motiv că eu nu am nicio aşteptare de la domnia sa. Nici dacă Pământul ar fi de dimensiunea planetei Melancholia, din filmul lui Lars von Trier, tot nu cred că s-ar găsi un centimetru pătrat pe care să-l împart cu Antonescu. Nu eu mi-am bătut joc de liberalism, nu eu îi cotogonesc pe jurnaliştii incomozi, nu eu mă lupt cu ghearele şi cu dinţii să mă înstăpânesc peste ţară. Pur şi simplu, nu-mi pot imagina că lipsa de caracter, găunoşenia morală şi precaritatea intelectuală vor triumfa. Despre asta e vorba. Dar nu trece zi în care unul sau altul din corifeii neantului să nu dea cu bâta în baltă. Ura viscerală, resentimentul şi neputi
