Sunt un teoretician convins şi un practician cu experienţă. Ştiu spusele lui Kurt Lewin potrivit căruia „nimic nu e mai practic decât o bună teorie”. Am expertiză în domeniul militar (mai ales de comunicare psihosocială) şi sociologic (mai cu seamă management organizaţional), respectiv, stăpânesc arta de a crea şi a pune probleme de relaţionare (dialogice) şi coordonare (leadership).
Se poate vorbi şi de o oarecare eficienţă a demersurilor mele. Dar, la fel cum filonul de aur trebuie scos din măruntaiele muntelui sau cum prisosul de marmură trebuie înlăturat din blocul din care se naşte statuia, şi eu mă străduiesc ca din bogăţia de cuvinte să aleg pe cele ce pot pune în evidenţă adevărul persuasiv. Căci, nu-i aşa, degeaba vorbeşti, spui, scrii, dacă nu… comunici. Cum şi, în zadar comunici, dacă nu convingi. Şi, mai departe, chiar dacă convingi şi stârneşti o reacţie, e de prisos, dacă nu eşti acceptat şi urmat pentru atingerea scopului propus.
De-aceea spun, de la teoria pertinentă bazată pe expertiza solidă până la praxisul persuasiv şi motivaţional e cale lungă. Mulţi se-ncumetă s-o parcurgă, destui renunţă s-o facă.
Sunt un teoretician convins şi un practician cu experienţă. Ştiu spusele lui Kurt Lewin potrivit căruia „nimic nu e mai practic decât o bună teorie”. Am expertiză în domeniul militar (mai ales de comunicare psihosocială) şi sociologic (mai cu seamă management organizaţional), respectiv, stăpânesc arta de a crea şi a pune probleme de relaţionare (dialogice) şi coordonare (leadership).
Se poate vorbi şi de o oarecare eficienţă a demersurilor mele. Dar, la fel cum filonul de aur trebuie scos din măruntaiele muntelui sau cum prisosul de marmură trebuie înlăturat din blocul din care se naşte statuia, şi eu mă străduiesc ca din bogăţia de cuvinte să aleg pe cele ce pot pune în evidenţă adevărul persuasiv. Căci, nu-i aşa,