Perechea ocupă locul 1 şi a luat numai note de 9 şi 10 la ultima seară de concurs. Pepe şi-a pus pantofi cu toc pentru a nu părea mai scund decât partenera sa, pe care a dansat-o ca un profesionist.
Pepe a surprins plăcut la vestita emisiune-concurs de la Pro TV. Dansurile sale, interpretate cu măiestrie, au fost punctuate cu note de 9 şi de 10 de pretenţiosul juriu. Până şi fosta soacră, Mărioara, l-a ridicat în slăvi, considerându-l talentat rău. Solistul s-a pregătit temeinic pentru spectacol, inclusiv cu perechea de pantofi cu toc, pe care şi-a cumpărat-o singur.
Fostul soţ al Oanei Zăvoranu a dovedit că are dansul în sânge, descurcându-se onorabil mai ales la categoria "disco".
Nu mulţi au sesizat, însă, că artistul a purtat o pereche de pantofi negri, cu toc de 5-6 centimetri, pentru a masca faptul că măsoară doar 1,70 m.
Pepe s-a aventurat şi în câteva scheme de dans demne de un cascador, s-a băgat pe sub picioarele partenerei de scenă, Andreea Toma, apoi a ridicat-o, a învârtit-o, ce mai, şi-a pus tot sufletul în dans, totul din dorinţa de a-i îndeplini acesteia visul de a-şi cumpăra o casă: "Voi munci pe brânci, la repetiţii, nu voi mai merge la concerte, în această perioadă, voi face tot posibilul să câştigăm primul loc", a declarat el, vineri.
Pepe a "împuşcat" multe note de 9 şi de 10, chiar din prima ediţie a noului sezon, clasându-se în acest moment, pe primul loc. El a fost susţinut, pe timpul concursului, de prieteni, de părinţi şi de fani.
Gălăţeanca Andreea Toma are opoveste emoţionantă. Pasionată de dans, a făcut multe sacrificii pentru acest sport. Nu este deloc străina de scenă, iar în sezonul al cincilea al emisiunii a făcut parte din baletul "Dansez pentru Tine". Acum, a revenit în ring pentru a-şi îndeplini visul de a face carieră în dans.