Octombrie 2011. Mult râvnita cetate a Giurgiului arata ca după un lung şi groaznic asediu. Totul în jur e pârjolit şi printre dărâmături mă aştept să dau de leşurile soldaţilor care au apărat-o până în ultima clipă. Te aştepţi ca dintr-un moment în altul să apară un voievod român, o paşa otomană sau vreun general rus care să-şi proclame victoria asupra unei redute care nu s-a predat până când zidurile nu s-au surpat cu tot cu apărători. Din păcate în această poveste nu e pic de eroism. Fumul înecăcios nu e de la proiectile medievale, iar cadavrele sunt doar peturi şi alte mizerii care ard mocnit între săpăturile arhelogice efectuate în ultimii 30 de ani, la ce a mai rămas după 200 de ani de indolenţă şi uitare.

Cum a început măreaţa şi trista poveste a Cetăţii Giurgiu

Povestea cetăţii aşezate pe malul Dunării începe undeva în secolul al XIV-lea. S-a crezut iniţial că a fost ridicată de către genovezi (pronindu-se de la ideea că denumirea de Giurgiu derivă de numele patronului celebrei cetăţi italiene, San Giorgio), tocmai ca să controleze acest vad al Dunării de Jos. Această ipoteza nu are însă nicio altă bază istorică pentru a fi verificată. Oricum datarea exactă este imposibilă.

Dincolo de disputele privind originea exactă şi fondatorii cetăţii, primele menţionări, la puţină distanţă una de cealaltă, despre apariţia cetăţii datează din a doua jumătate a secolul secolul al XIV- lea în două documente străine: Itinerariu de la Bruges, respectiv Codexul latin de la Paris.

Creşterea puterii otomane în Balcani şi căderea puterilor balcanice determină apariţia pe malurile Dunării a mai multor puncte întărite. Acestea au fost realizate în deceniul cuprins intre 1380-1390, care corespunde cuceririlor otomane în Peninsula Balcanică. Itinerariu de la Bruges [1], redactat cel mai probabili in perioada menţionată mai sus, este menţionată localitatea Ross