Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu îi urează "La Mulţi Ani" Regelui Mihai I şi îl felicită pentru "'actul curajos de la 23 august 1944"

Publicat in Jurnalul, luni 24 octombrie 2011 ·

Fostul preşedinte Ion Iliescu i-a transmis luni o scrisoare Regelui Mihai I, căruia îi urează 'La Mulţi Ani' cu prilejul zilei sale de naştere şi în care enumeră, totodată, meritele istorice ale acestuia concretizate mai ales cu prilejul 'actului curajos de la 23 august 1944'.

'Majestate, permiteţi-mi să vă transmit cele mai calde urări cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. Numele dumneavoastră este legat, îndeosebi, de un moment decisiv din istoria contemporană a României - actul de la 23 august 1944, prin care a încetat alianţa cu Germania hitleristă, s-a realizat întoarcerea armelor şi alăturarea ţării noastre la coaliţia Naţiunilor Unite. Fără actul curajos de la 23 august 1944, nu doar statutul politic al României la sfârşitul războiului ar fi fost afectat, dar şi modul de desfăşurare a ostilităţilor pe teritoriul ţării noastre şi îndeosebi soarta Ardealului - revenirea sa integrală la teritoriul ţării. Cine nu înţelege acest lucru, săvârşeşte o mare eroare. Iar meritele dumneavoastră, în calitate de şef al statului, la înfăptuirea acestui act, sunt incontestabile', subliniază preşedintele de onoare al PSD, potrivit documentului remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, după Revoluţia din Decembrie 1989, care a înlăturat un regim totalitar - din păcate, cu sacrificii de vieţi, îndeosebi tinere - România a reintrat pe făgaşul unei dezvoltări democratice şi al restaurării statului de drept.

'În ciuda unei perioade tensionate, caracteristică anilor '90, care a fost marcată şi de dificultăţile pe care le-aţi cunoscut dumneavoastră pentru revenirea în ţară - consider pozitiv modul în care au evoluat relaţiile noastre, îndeosebi după anul 2000. Relaţiile noastre au cunoscut, în acei ani, o evoluţie pozitivă, benefică pentru destinderea climatului politic din ţară. Vă urez, Majestate, la împlinirea celor 90 de ani, dumneavoastră şi celor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°