„Băsescu, supărat pe liderii UE” (Adevărul). „Planul PSD: Campanie cu activişti de bloc, telefoane şi Facebook.” (România Liberă). „Regele şi România ‘care este’” (Adevărul).
„Bruxellesul amână deciziile, tensiunea creşte”, titrează Ziarul Financiar. Urmează trei zile cruciale. România va fi influenţată de deciziile care vor fi luate la nivel european şi trebuie să aibă pregătit şi un plan B, pentru scenariul negativ în care liderii europeni nu ar ajunge la un acord în privinţa combaterii crizei datoriilor din zona euro. Consecinţele nefaste nu vor ocoli România, urmând să se concretizeze în prăbuşirea exporturilor şi a consumului intern, tensiuni pe pieţe şi reintrarea economiei în recesiune
„Băsescu, supărat pe liderii UE”. Traian Băsescu a avertizat, la Bruxelles, că nu poate accepta retragerea de bani de pe piaţa românească pentru crizele din zona euro notează Adevărul
România Liberă se ocupă de „Planul PSD: Campanie cu activişti de bloc, telefoane şi Facebook.” Rrală pentru 2012. Va fi schimbat rolul României în Uniunea Europeană şi în lume, vor fi refăcute relaţiile cu Rusia şi cu vecinii săi, relaţii stricate „în mod paranoic" de actualii guvernanţi, nu vor mai fi vândute funcţii pe criteriu politic, se va tăia „de la firmele de partid şi de la investiţiile inutile" şi vor fi taxaţi îmbogăţiţii tranziţiei. Acestea vor fi doar câteva dintre mesajele pe care pesediştii le vor promova în campanie, idei prezentate de Ponta sub forma unui decalog al acţiunilor politice şi guvernamentale pe care şi le propune PSD. Până să ajungă la putere, social-democraţii vor însă să respingă orice proiect de reorganizare administrativ-teritorială şi de revizuire a Constituţiei, pe motiv că asemenea teme pot fi discutate doar „cu un nou Parlament legitimat prin vot".
Iliescu şi Năstase conduc oficial gruparea anti-Ponta din PSD Silviu Sergiu semneaz