Judecătorul Mirela Lazoc este, de puţină vreme, noul purtător de cuvânt al Tribunalului Sălaj. Numirea ei în această funcţie vine după ce fostul purtător de cuvânt, judecătorul Balasy Arpad, a ieşit la pensie, în baza unui ordin al Preşedintelui României din luna septembrie.
Noul purtător de cuvânt a fost prezentat mass mediei locale luni, 24 octombrie, de către judecătorul Petronela Năsăudean, preşedintele instanţei sălăjene. "Doamna judecător a mai lucrat la Tribunalul Sălaj dar a trebuit să-şi părăsească colegii de aici pentru a ţine în frâu situaţia de la Judecătoria Şimleu Silvaniei, unde mai multă vreme activitatea judiciară a fost desfăşurată de un singur judecător, şi anume doamna Mirela Lazoc", a explicat preşedintele Tribunalului Sălaj.
Potrivit propriilor declaraţii, Mirela Lazoc a lucrat pentru prima data în Tribunalul Sălaj în 1999, la scurt timp fiind detaşată la Judecătoria Şimleu Silvaniei, unde a profesat ca şi judecător până în 2006. În 2006, în urma promovării unui concurs, a fost promovată în funcţia de preşedinte al instanţei şimleuane. Din 2009, când i-a expirat mandatul de preşedinte, şi până anul acesta, a condus Judecătoria Şimleu prin trei prelungiri succesive. "Am acceptat trei prelungiri, dar acum am considerat că este timpul să revin", a mai adăugat ea.
Vizavi de cum vede relaţia cu presa, noul purtător de cuvânt s-a declarat conştientă că "informarea corectă şi completă a mass media sprijină informarea corectă a justiţiabililor cu privire la activitatea instanţei".