Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, va conduce grupul de consilieri care se va ocupa de elaborarea programului de reforme economice pentru preşedinele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, scrie „Kommersant".
„Mai mulţi oficiali străini au răspuns unei propuneri a Guvernului din Kazahstan de a fi consultanţi în domeniile politic, economic, al gestiunii publice şi politicii externe", a anunţat Altai Abibulaiev, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe kazah, citat de AFP. „Între ei se află foşti lideri, inclusiv fostul premier britanic Tony Blair", a adăugat Abibulaiev .
Valoarea contractului nu a fost făcută publică, dar, conform unor scurgeri de informaţii, Blair va primi pentru serviciile de consultant aproape 8 milioane de lire sterline pe an. O cifra neconfirmată însă de anturajul fostului premier.
„Kommersant" scrie că în timpul vizitei sale din 2000 în Marea Britanie, preşedintelui Nazarbaev i s-a permis să-l ia în braţe pe fiul lui Blair, Teo, în vîrstă de şase luni la acea vreme. De atunci, între cei doi politicieni s-au stabilit „contacte frumoase".
După demisia din 2007, Blair a vizitat de câteva ori fosta republică sovietică. Ultima oară a fost în luna mai 2011, când Blair a participat la Astana la un consiliu al investitorilor străini.