Există un psihotraumatism colectiv care afectează comunităţi numeroase? Necazurile cotidiene produc un semnificativ stres traumatic de care să se ocupe (cine?): psihologii, medicii sau ambele categorii de profesionişti, în scopul edificării rezilienţei durabile? La aceste întrebări a răspuns tematica recentului Congres Naţional de Psihotraumatologie. Detalii despre această manifestare, precum şi un interviu cu dl prof. dr. Şerban Ionescu, distins psihiatru şi psiholog, profesor emerit la Universitatea Vincennes à Saint-Denis şi la Universitatea din Quebec, în articolul semnat de dl dr. Alexandru Trifan.

Psihotraumatologia a fost o ramură a psihiatriei şi psihologiei puţin cunoscută în ţara noastră înainte de primul deceniu al mileniului. Introducerea în acest domeniu a fost făcută de „Tratatul de Psihotraumatologie“, avându-i ca autori pe Gottfried Fischer şi Peter Riedesser, publicat în traducere de Editura Trei, în 2001. O altă sursă de informaţie pentru profesionişti a fost oferită de rubrica de specialitate care de-a lungul a mai mulţi ani a făcut parte din sumarul publicaţiei „Viaţa medicală“ şi de cartea intitulată „Personologie marginală şi Psihotraumatologie“, apărută în 2006. În perioada 6–9 octombrie a.c. a avut loc Congresul Naţional de Psihotraumatologie (CNPT 2011), cu tema: „Dincolo de traumă: resurse şi oportunităţi“. Acesta s-a axat pe trei mari direcţii de dezbateri şi prezentări: clinică – acoperirea aspectelor clinice şi medicale ale traumei; organizaţională – acoperirea aspectelor legate de trauma umană în viaţa profesională şi de organizaţii, din perspectiva abordării traumei; socială – acoperirea unor aspecte ale traumei umane la nivelul comunităţilor şi a întregii societăţi. În prima zi a avut loc o serie de seminarii şi workshop-uri dedicate îndeosebi studenţilor şi viitorilor specialişti şi tuturor celor care nu au, în ac