După ce i-a acuzat pe primarii Pendiuc şi Georgescu că l-au făcut să renunţe la fotbal, Lazăr a infirmat în stilul caracteristic zvonul care îl dădea investitor la Mioveni.
FC Internaţional l-a costat pe Benone Lazăr, 8 milioane de euro. 5 milioane de euro, au fost investite în jucători, iar restul de 3 milioane de euro în baza sportivă de la Curtea de Argeş. Acum, omul de afaceri nu mai vrea să audă de fotbal. “Indiferenţa şi minciuna autorităţilor locale m-au făcut să ies din fenomen”, spune Lazăr.
Benone Lazăr a susţinut o conferinţă de presă în care a anunţat desfiinţarea echipei FC Internaţional Curtea de Argeş. Totodată, omul de afaceri a ţinut să dezvăluie de ce a luat această decizie şi cine sunt cei care au contribuit la desfiinţarea echipei.
FC Internaţional a activat între anii 2000 - 2005, patronată de cei trei fraţi Lazăr. Doi ani mai târziu, Benone Lazăr a preluat din nou echipa, cu gândul de a face o trupă cu gânduri europene. “FC Internaţional nu avea stadionul adecvat pe care să evolueze şi să facă antrenamentele, tocmai de aceea am avut o discuţie cu primarul Pendiuc. Acesta mi-a dat speranţe că lucrurile vor merge spre normalitate, iar echipa poate evolua pe stadionul din Trivale. Însă mi-am dat seama rapid că am rămas doar cu speranţele, pentru că Pendiuc, mi-a întors spatele, nu a mai răspuns nici la telefon, iar într-un final mi-a făcut o întâlnire cu viceprimarul Ionică, care mi-a transmis că primăria nu poate susţine echipa”, l-a pus la zid Benone Lazăr pe primarul Piteştiului.
Amăgit cu vorbe, iar apoi părăsit de Tudor Pendiuc, Lazăr a avut o discuţie şi cu primarul de la Mioveni. Însă nici acesta nu şi-a onorat promisiunea. “Primarul de la Mioveni a început cu aceleaşi vorbe goale. Sincer, nu am vrut niciodată să renunţ la echipă, mai ales că am investit aici 8 milioane de euro, 5 milioane în jucători, iar