Pierderea contabilă este cea înregistrată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere", respectiv contul 117 "Rezultatul reportat", conform prevederilor Legii contabilităţii 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările ulterioare, citează fiscalitatea.ro.
Pierderea contabilă se acoperă din profitul exerciţiului financiar încheiat, din profitul contabil reportat, din rezervele constituite din profitul net, din capital social şi din alte resurse financiare proprii.
Pierderea se poate recupera numai din profiturile contabile din anii următori fără să existe o limită a recuperării, în timp
Pierderea contabilă a exerciţiului curent este evidenţiată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere".
Pe baza aprobării situaţiilor financiare anuale de către Adunarea Generală a Acţionarilor, pierderea evidenţiată se preia în exerciţiul următor în rezultatul reportat (contul 117).
Pierderea fiscală, este pierderea declarată prin declaraţia 101. Pierderea fiscală se determină extracontabil, pe baza pierderii contabile influenţate de cheltuielile deductibile şi nedeductibile prevăzute de Codul fiscal şi se reflectă în declaraţiile privind impozitul pe profit.
În declaraţia anuală privind impozitul pe profit (101), pierderea fiscală de recuperat din anii precedenţi se înscrie la rândul 38. "
Acoperire pe toată perioada de existenţă a societăţii
Recuperarea pierderilor fiscale se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, conform prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării lor. Rezultă că, pierderea înregistrată de societate în evidenţa contabilă, respectiv debitul ct. 117 se poate acoperi pe toat