De zeci de ani, rolul Germaniei în Europa a fost acela de a asigura banii, nu conducerea. Amintirile legate de război i-a determinat pe europeni să fie precauţi în privinţa dominaţiei germane, la fel şi germanii înşişi. Însă criza economică a zguduit puternic modelul postbelic al Europei, iar Germania ia din ce în ce mai mult deciziile.
În timp ce multe state europene se chinuie să-şi plătească datoriile, doar cancelarul Angela Merkel are destui bani pentru a-i salva, iar preţul cerut de ea, adică obţinerea unui control mai puternic asupra modului în care funcţionează economiile acestor state, declanşează semnale de alarmă în capitalele europene. remarcă Washington Post.
În Atena, protestatarii au mărşăluit pe străzi îmbrăcaţi în uniforme naziste, ca aluzie la vechiul model al Germaniei, iar în Polonia, acuzaţiile că Germania are ambiţii imperialiste au devenit parte a campaniei pentru recentele alegeri prezidenţiale.
Şi chiar dacă liderii germani au încercat în ultimele săptămâni să calmeze temerile înaintea reuniunilor de la Bruxelles, tonul a fost unul "pugilistic", scrie Washington Post.
Germania este a cincea cea mai mare economie mondială şi prima din Europa. Statul are un Produs Intern Brut de 2,94 trilioane de dolari, creşterea PIB-ului în 2010 fiind de 3,6%. În acelaşi timp, băncile germane sunt mai puţin expuse decât cele franceze la criza din Grecia, ceea ce le pune la adăpost de efectele unui posibil faliment al statului grec. Germania s-a angajat, până în prezent, cu 290 miliarde de dolari la fondul de salvare european pentru Grecia, Portugalia, Irlanda şi oricine mai are nevoie, suma fiind mult mai mare decât cea depusă de oricare altă ţară din Europa.
Îndoielile cu privire la rolul mai mare pe care Germania îl joacă în Europa sunt evidente şi în interiorul ţării, în contextul în care Merkel se confruntă