Toţi cei nouă miliardari argeşeni desfăşoară afaceri în construcţii, dar şi în alte domenii care s-au dovedit a fi profitabile. Dacă majoritatea miliardarilor argeşeni şi-au micşorat averile anul trecut faţă de 2009, există şi trei cazuri care au avut afaceri profitabile: Gheorghe Badea, Adrian Prodănel şi partenerii de afaceri nou intraţi în top, Corin Boian şi Cristina Diculescu.
Miliardarii argeşeni nu au un motiv de bucurie după ce au făcut bilanţul pe anul 2010. După ce au tras linie la sfârşit de an, majoritatea au observat că au conturile mai sărace cu câteva milioane de euro.
Cea mai mare pierdere a avut-o cel mai bogat argeşean, Valentin Vişoiu a cărui avere a scăzut cu aproximativ 12 milioane de euro.Vişoiu se clasa anul trecut pe locul 82 în topul Forbes, iar acum ocupă poziţia 98.
„Nu am a mă plânge, dar nici a mă bucura. Afacerile mele au avut o evoluţie liniară în 2010 şi la fel merg şi în acest an“, spune omul de afa-ceri argeşean.
Partener de încredere al Dacia
Ion Lazăr a pierdut un million de euro din averea sa, dar a urcat în topul Forbes de pe locul 172 pe 166. Partener al Uzinei Dacia pentru transportul maşinilor, cifra de afaceri a principalelor companii din holdingul deţinut de Lazăr a crescut: International Lazăr Company cu 1,5 %, iar Hoedlmayr-Lazăr Romania cu peste 50%. Întreaga flotă a holdingului numără aproximativ 600 de camioane.
Prin grupul de firme Comesad, fraţii Virgil şi Nicolae Dumitru au reuşit să acumuleze o avere impresionantă. Au scăzut câteva poziţii în topul Forbes, de la locul 218 la 226, semn că domeniul construcţiilor şi al industriei petroliere nu au fost profitabile pe timp de criză. În 2010, afacerile totale ale grupului Comesad fost de 30 milioane de euro, iar numărul angajaţilor a sărit de 400.
Strategii profitabile
Constantin Pănescu, omul de la cârma grupului Alcadibo, a