Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea şoselelor a secerat cinci vieţi

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 24 octombrie 2011 ·

Tragedie într-o familie din Făgăraş! Moartea i-a răpit în noaptea de luni, 17 octombrie, trei dintre copii şi ginerele. Totul în urma unui cumplit accident de circulaţie produs în apropiere de Târgu Mureş. Taxiul în care se aflau a derapat şi a intrat într-o autoutilitară. Şoferul taximetrului a decedat şi el la câteva zile de la tragicul eveniment.

Cei trei fraţi au murit pe loc

Cei doi fraţi (Ciuta Sergiu, de 20 de ani şi Ciuta Cătălin, de 25 de ani ) însoţiţi de cumnatul lor (Burduzan Ioan, de 35 de ani) au plecat din Făgăraş în Târgu Mureş cu un taxi. Vroiau să o aştepte pe sora lor (Ciuta Alina, de 24 de ani) la aeroport, pentru că aceasta se întorcea din Italia. Bucuria revederii a fost însă întreruptă violent. În drum spre casă, la doar un kilometru distanţă de aeroport, în localitatea Recea, maşina a derapat într-o curbă şi a lovit un microbuz care circula regulamentar din sens opus. Imediat, la faţa locului au ajuns echipele de intervenţie. Numai că pentru cei trei fraţi, aflaţi pe bancheta din spate, nu s-a mai putut face nimic.

„Am fost solicitaţi la un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară. În urma coliziunii au rezultat 3 victime decedate, doi bărbaţi şi o femeie. Alte două victime rănite au fost scoase în stare de inconştienţă din autoturism. Şoferul celeilalte maşini implicate nu este rănit grav“, a spus locotenentul Liviu Danciu, ofiţer de presă la ISU Mureş.

„Din primele cercetări, cauza probabilă a accidentului este viteza, în urma căreia maşina a intrat în derapaj. Urmează ca în urma expertizei tehnice să aflăm şi viteza de deplasare“, a spus comisarul Lucian Archiudean, şeful Serviciului Rutier Mureş.

La câteva ore s-a stins şi pasagerul din dreapta…

Şoferul taximetrului şi pasagerul din dreapta au fost duşi în comă la Spitalul din Târgu Mureş. În dimineaţa zilei de marţi,

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

LIVE TEXT Evaluarea Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Adevarul acum 42 minute
Examenul de Evaluare Națională, la care sunt așteptați aproape 160.000 absolvenți de gimnaziu, începe astăzi, cu proba la Limba și literatura română. Cerințele pe care le au de rezolvat elevii vor fi publicate în scurt timp pe adevarul.ro.

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 14 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 10 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°