În cadrul serialului dedicat Maiestăţii Sale, „Adevărul" publică cu un episod special: amintirile lui Radion Chiaburu (91 de ani) şi Lascăr Zamfirescu (89 de ani), colegi de clasă şi prieteni din copilărie până astăzi cu Regele Mihai.
Era anul 1932, iar cursurile pe care profesorul Nicolae Saxu le ţinea Marelui Voievod de Alba Iulia la Palat erau pe sfârşite. Viitorul suveran al României avea vârsta admiterii la liceu (n.r. - Gimnaziul de astăzi), iar tumultul nefiresc al copilăriei la Palat avea să se sfârşească. Regele Carol al II-lea a ales o comisie specială care să-i caute, prin toată ţara, pe cei mai buni elevi din generaţia Voievodului, reprezentanţi ai celor mai importante categorii sociale, care să şi provină din toate provinciile ţării.
Echipa însărcinată cu această misiune aparte era condusă de profesorul Saxu şi sprijinită îndeaproape de marele sociolog Dimitrie Gusti. Numai 8 elevi au fost selectaţi să înceapă prima clasă de liceu la Palat, la 30 ianuarie 1933 - elita şcolilor române - fii de ţărani, diplomaţi, ofiţeri, învăţători, avocaţi sau preoţi, şi săraci, şi bogaţi, şi de la sat, şi de la oraş, şi români, şi de alte etnii. „Clasa palatină", cum era numită în epocă, a suferit mai multe schimbări, fiind redimensionată aproape anual. Din cei 14 elevi care i-au fost colegi, doar 3 au rămas să dea Bacalaureatul, în 1940, în aceeaşi sală cu Voievodul Mihai: Mircea Ionniţiu, Costache Malaxa şi Walter Heltmann.
Dintre foştii colegi de clasă ai Maiestăţii Sale, astăzi mai sunt în viaţă trei: Radion Chiaburu (fiu de ţăran), Lascăr Zamfirescu (fiu de diplomat, nepotul prozatorului Duiliu Zamfirescu) şi Walter Heltmann (fiu de profesor). „Helti", cum îl poreclise Voievodul, locuieşte în oraşul german Tübingen, în timp ce „Chiabi" şi „Zamfi" au rămas în Bucureşti şi îşi aduc aminte de lecţiile învăţate în „clasa palatină" de parcă tocmai ar fi