Omul de afaceri Emil Morariu a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o expoziţie-concurs de porumbei în Germania, aceasta fiind prima participare la un eveniment internaţional dedicat columbofililor. „Expoziţia a fost de fapt un concurs, desfăşurat într-un orăşel mai mic din nordul Germaniei, lângă Hanovra. Nu pot să spun că a fost o participare excepţională, dar în orice caz a fost foarte bine, având în vedere că a fost prima mea participare. Ca şi participanţi, la concurs au fost foarte mulţi columbofili, iar eu am participat cu 24 de porumbei care s-au descurcat foarte bine”, a declarat Emil Morariu.
De asemenea, omul de afaceri a mărturisit că este pasionat din tinereţe de creşterea porumbeilor. „Hobby-ul acesta îl am din tinereţe, am început cu doar opt porumbei”, a explicat Emil Morariu.
Recent, Forbes România l-a inclus în Top 500 miliardari pe omul de afaceri mureşean, a cărui avere este estimată la 45 de milioane de euro. Fost acţionar la fabrica Bere Mureş, Emil Morariu şi-a îndreptat în prezent atenţia către investiţii în domeniul energiei eoliene.
Omul de afaceri Emil Morariu a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o expoziţie-concurs de porumbei în Germania, aceasta fiind prima participare la un eveniment internaţional dedicat columbofililor. „Expoziţia a fost de fapt un concurs, desfăşurat într-un orăşel mai mic din nordul Germaniei, lângă Hanovra. Nu pot să spun că a fost o participare excepţională, dar în orice caz a fost foarte bine, având în vedere că a fost prima mea participare. Ca şi participanţi, la concurs au fost foarte mulţi columbofili, iar eu am participat cu 24 de porumbei care s-au descurcat foarte bine”, a declarat Emil Morariu.
De asemenea, omul de afaceri a mărturisit că este pasionat din tinereţe de creşterea porumbeilor. „Hobby-ul acesta îl am din tinereţe, am început cu doar opt porumbei”