Căminele studenţeşti reprezintă un vad foarte bun pentru deschiderea unor businessuri. Studenţii fac bani prin tot felul de metode, de la comerţ cu haine până la spălatul rufelor.
Obligaţi de împrejurări, studenţii sunt nevoiţi să dezvolte anumite businessuri mai mici sau mai mari, din care să scoată bani pentru a ieşi la sfârşit de săptămână în club sau pentru a plăti ratele şcolare. Inventivi şi cu imaginaţia bogată, studenţii dovedesc că afacerile începute se dovedesc a fi destul de profitabile.
Un exemplu este Alin, student la Master în anul întâi, care locuieşte într-unul din căminele aflate în zona Regie din Capitală. El şi-a cumpărat, pe vremea când era „boboc", o bormaşină pentru a-şi renova camera în care locuia. Iniţial, colegii apropiaţi apelau la el atunci când aveau nevoie să dea găuri pentru a-şi monta diverse obiecte pe pereţi.
Colegi, colegi, dar brânza e pe bani
Din vorbă în vorbă, şi alţi colegi din cămin au aflat de bormaşina lui Alin. Când a observat că tot mai mulţi studenţi apelează la el, acesta s-a gândit să ofere serviciile sale contra cost. Astfel, a intrat pe serverul căminului şi s-a afişat cu nickname-ul „Dau găuri" şi cu numărul de telefon alături. „Seara îmi pun status cu numărul meu de telefon şi nickname-ul «Dau găuri», iar cei interesaţi mă sună şi stabilim o întâlnire pentru a le rezolva problemele", spune Alin.
Alexandra vinde haine
Preţurile practicate de acesta sunt cuprinse între 3 şi 4 lei pentru o gaură, dar dacă clientul respectiv nu are şuruburile necesare, preţul creşte. Cel mai bine îi merge în prima lună de la începerea anului şcolar, atunci când nou-veniţii, dar şi o parte dintre cei vechi, îşi renovează camerele de cămin. „În prima lună a anului şcolar, când colegii mei îşi mai pun câte o draperie, câte un raft pentru cărţi sau câte un cuier, câştig în jur de 200