Regele Mihai I îşi va susţine discursul din plenul Parlamentului în prezenţa completă a membrilor legislativului. Deşi, iniţial au respins ideea organizării unei şedinţe solemne dedicate aniversării celor 90 de ani ai Regelui, pedeliştii vor fi prezenţi în marea lor parte la evenimentul de marţi.
"Am discutat la grup şi va veni toată lumea", a precizat pentru gândul liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu.
Participarea pedeliştilor la plenul reunit dedicat aniversării fostului şef de stat a fost înlesnită şi de conducerea partidului care a îndulcit tonul folosit în urmă cu câteva săptămâni. "Subiectul nu s-a discutat în şedinţa Biroului Permanent. E decizia fiecărui parlamentar. Fiecare se raportează la şedinţa de mâine ca la orice şedinţă a plenului", a anunţat vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu.
Există însă şi excepţii. Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, cel care a criticat dur în cadrul Birourilor Permanente reunite ale parlamentului invitaţia adresată Regelui Mihai I, argumentând că "a fost decorat de Stalin", nu a revenit la sentimente mai bune. Întrebat de gândul dacă va participa la şedinţa solemnă, Berceanu a răspuns: "Nu ştiu. O să vedeţi mâine. Mă mai gândesc, dar probabil că nu voi veni".
Regele Mihai I îşi va susţine discursul din plenul Parlamentului în prezenţa completă a membrilor legislativului. Deşi, iniţial au respins ideea organizării unei şedinţe solemne dedicate aniversării celor 90 de ani ai Regelui, pedeliştii vor fi prezenţi în marea lor parte la evenimentul de marţi.
"Am discutat la grup şi va veni toată lumea", a precizat pentru gândul liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu.
Participarea pedeliştilor la plenul reunit dedicat aniversării fostului şef de stat a fost înlesnită şi de conducerea partidului care a îndulcit tonul folosit în urmă cu câteva săptămâni. "Subie