Scandalul iscat de anunţul-surpriză al Erste Group, acţionarul principal al BCR, privind ajustarea atât de dramatică a bilanţului încât banca trece de la un profit net pe nouă luni de 700 mil. euro la pierderi de aproape 1 mld. euro, continuă la Viena şi se complică prin apariţia unor acuzaţii de manipulare a bilanţului, potrivit presei austriece. De asemenea, intră în discuţie o eventuală implicare a procuraturii în acest dosar, deşi nu este clar dacă a început vreo anchetă. Rămâne însă certă ancheta pe două fronturi desfăşurată de Autoritatea austriacă de supraveghere a pieţei financiare, iar de rezultatele acestora ar depinde şi iniţierea unei anchete a parchetului.
Acuzaţiile generale pornesc de la contrastul dintre două declaraţii succesive ale şefului Erste, Andreas Treichl: pe 29 septembrie el a declarat agenţiei Reuters că nu vede niciun motiv pentru modificarea ţintei de profit anual din cauza situaţiei din Ungaria, cu noile reguli de rambursare anticipată a creditelor, iar pe 10 octombrie a anunţat reevaluări drastice care vor duce Erste spre o pierdere netă anuală de 700-800 mil. euro. Erste justifică această discrepanţă prin faptul că Treichl s-ar fi referit pe 29 septembrie la profitul operaţional, nu la cel net, în ştirea apărută în limba engleză pe site-ul Reuters nefiind precizat despre care ar fi vorba.
Cu toate acestea, în scandalul de la Viena încep să se implice şi politicieni din partidul socialist aflat în coaliţia de guvernământ care invocă bonusul de performanţă în valoare de aproape 1,3 mil. euro primit de Treichl în anul fiscal 2010 pe baza unui bilanţ care n-ar mai fi valabil în urma recentelor reevaluări. Consiliul de Supraveghere al Erste ar putea lua în discuţie acest aspect, inclusiv bonusurile variabile acordate altor executivi.
De asemenea, este pus în discuţie modul în care Erste îşi e