Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eminescu a pătruns şi în cultura turcă

Publicat in Vocea Brailei, luni 24 octombrie 2011 ·

* traducătorul Ali Narcin a spus că va lucra şi la traducerea lui Blaga

Unul dintre cei mai buni traducători în limba turcă a poeziilor lui Mihai Eminescu, Ali Narcin, a fost în weekend la Brăila şi a vorbit despre pasiunea sa pentru versurile poetului, în cadrul seriei de dezbateri "Literatură" ale Conferinţelor Analelor Brăilei. "Până în 1990 nu am ştiut de Mihai Eminescu. Un prieten m-a invitat atunci la Ipoteşti şi ceea ce am văzut mi-a plăcut foarte mult şi am promis că voi tipări o carte cu poeziile lui Eminescu în limba turcă. Acum am reuşit. Am lucrat cu plăcere şi am descoperit şi alţi scriitori români. În perioada următoare aş vrea să traduc Blaga", a mărturisit Ali Narcin. Profesorul Mihai Maxim, directorul Centrului de Studii Turce "Dimitrie Cantemir", a atras atenţia asupra serviciului pe care îl face Ali Narcin culturii române şi României traducându-l pe Eminescu şi a vorbit despre obiectivitatea prezentării civilizaţiei turce în România faţă de sudul Europei. "Spiritul românesc este o sinteză între orient şi occident, are o toleranţă care permite, şi a celor din occident, şi a celor din orient", a explicat prof. univ. dr. Maxim.

Despre atitudinea lui Istrati faţă de Eminescu a vorbit conf. univ. dr. Zamfir Bălan, punctul de pornire fiind un articol al lui Istrati din 1924, "Între neam şi umanitate", în care Istrati spunea că Eminescu a greşit când a optat pentru naţionalism, singura cale fiind internaţionalismul. "După numai un an Istrati a recunoscut că a greşit. Iar analizele trebuie să ţină cont şi de conjunctura anului 1924 pentru Istrati. În plus, mai trebuie însă remarcat că niciodată Istrati nu a amestecat omul cu poetul. Despre poet a vorbit întotdeauna în termeni elogioşi. Ceea ce a amendat el, cu totul neinspirat, a fost omul", a explicat conf. univ. dr. Zamfir Bălan. La final, Ali Narcin a citit câteva poezii ale lui Em

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 10 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°