Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: USL nu va negocia cu Antonie Solomon

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 octombrie 2011 ·

Deşi nu se mai consideră tânăr, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că este „în putere“, având exact vârsta care-i trebuie pentru a deveni şef al statului. Susţine însă că e prea devreme să fie considerat candidat al USL la scrutinul prezidenţial din 2014. În opinia lui, actuala opoziţie va câştiga viitoarele alegeri, în timp ce PDL va avea soarta ţărăniştilor, dispărând de pe scena politică. Liderul liberal nu joacă nici şah, nici table, dar este un fan înrăit al echipei de fotbal FC Barcelona şi crede că, în România, problema câinilor vagabonzi se poate rezolva ca la Paris, unde sunt sute de mii de câini, dar nici unul fără stăpân.

GdS: Ce mai face Crin Antonescu acum la 52 de ani şi un pic?

Crin Antonescu: Încearcă să iasă din ce a intrat acum 20 de ani şi mai bine, dar nu în sensul de a părăsi politica, ci să iasă la un liman, să încerce să încheie un ciclu şi să îşi ducă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal până la capăt, în conformitate cu ţintele şi cu mizele anunţate. Mai e ceva în plus faţă de asta: e un candidat care, deşi a pierdut la prezidenţialele din 2009, consideră că a rămas cu o mare responsabilitate faţă de cei care l-au votat atunci şi care încearcă să facă ceva pentru ei.

GdS: Faceţi parte din cei trei „mari“ ai Uniunii Social-Liberale, o echipă neaşteptat de tânără chiar pentru unii politicieni români...

Crin Antonescu: Impresia artistică a acestei tinereţi e dominată probabil de Daniel Constantin şi de Victor Ponta, care sunt, într-adevăr, tineri şi foarte tineri. Eu nu mai sunt chiar un tânăr, dar pentru viaţa politică aş putea spune că şi eu sunt în putere.

GdS: Există avantaje ori dezavantaje la această tinereţe a tripletei din conducerea USL?

Crin Antonescu: Eu sunt puţin mai bătrân decât Obama, preşedintele Statelor Unite. Sunt cu mult mai bătrân acum decât era Tony Blair când a devenit pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 46 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°