În premieră pentru România, între octombrie 2011 şi mai 2012, va avea loc Campionatul Naţional Universitar de Baschet 3x3 sub titulatura de Student Cup 2012.
Evenimentul sportiv va reuni la startul competiţiei circa 9000 de tineri din 23 de centre universitare şi se va derula în trei faze, locală, zonală şi turneul final, programate pentru finalul anului şi primăvara viitoare. Studenţii interesaţi se pot înscrie în competiţie până la 20 noiembrie pe www.studentsport.ro.
Student Cup 2012 va avea loc cu sprijinul Federaţiei Române de Baschet (FRB), dar şi al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Competiţia beneficiază şi de sprijinul www.adevarul.ro.
Studenţii participanţii trebuie să ştie că absenţele obţinute pe „altarului” baschetului vor fi motivate. De asemenea, competiţia este dotată nu doar cu diplome şi medalii, dar şi cu premii în valoare de 15.000 de euro, echipa câştigătoare urmând urmând să beneficieze de un stagiu de pregătire în Europa sau America. Meciurile vor avea loc marţea, sub sloganul „Dacă e marţi, e baschet”, între orele 19.00 şi 22.00.
Faza locală debutează pe 22 noiembrie. Fazele zonale, de la Bacău, Braşov, Oradea şi Bucureşti, vor avea loc între 5 martie şi 6 mai, urmând ca turneul final să fie găzduit de Bucureşti între 14 şi 17 mai 2012.
Baschetul 3x3 va deveni din 2016 disciplină olimpică, după cum a anunţat preşedinta FRB, Carmen Tocală, iar alături de Student Cup se vor afla nume cunoscute ale baschetului românesc, cumar fi Vlad Moldoveanu, căpitanul echipei naţionale universitare a României, în prezent jucător la Benetton Treviso, Claudiu Fometescu, fost internaţional român, în prezent jucător la CSM Bucureşti, în prima ligă, Virgil Stănescu, fost căpitan al naţionalei de baschet, încă jucător activ.
De asemenea, organizatorii Student Cup 2012 au decis