NATO a reacţionat cu prudenţă, marţi, la solicitarea formulată de un membru al CNT cu privire la o prelungire a misiunii Alianţei Nord-Atlantice în Libia, anunţând că va continua să se consulte cu noile autorităţi asupra modalităţilor de încetare a misiunii sale, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Un oficial de la Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice a declarat că nu ştie dacă solicitarea "ministrului" Petrolului şi Finanţelor, Ali Tarhouni, reprezintă o solicitare oficială a Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT).
Ali Tarhouni a "cerut NATO să rămână cel puţin încă o lună" în cadrul operaţiunilor din Libia, într-o declaraţie în faţa presei, la Benghazi.
Această declaraţie a conducătorului Consiliului Suprem de Securitate, creat în septembrie, survine la patru zile după ce NATO a anunţat că intenţionează să îşi încheie misiunea în Libia la 31 octombrie, după şapte luni de operaţiuni.
Consiliul Atlanticului de Nord, din care fac parte ambasadorii celor 28 de ţări membre NATO, urmează să se întrunească miercuri, la Bruxelles, pentru a adopta oficial o hotărâre.
Între timp, "NATO va consulta ONU şi CNT înainte de a lua o hotărâre definitivă", a precizat un oficial.

Aceas