Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea va participa începând cu ora 12.00, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României de la sediul Brigăzii Operaţii Speciale din Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 25 octombrie 2011 ·

COMUNICAT DE PRESĂ

Marţi, 25 octombrie, ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea va participa, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti, şi începând cu ora 12.00, la ceremonia de la sediul Brigăzii Operaţii Speciale din Târgu Mureş.

Ziua Armatei României va fi sărbătorită prin arborarea Drapelului Naţional la toate sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea unor ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării.

În Capitală, începând cu ora 11.00, vor mai avea loc ceremonii militare la Monumentul Eroilor din al II-lea Război Mondial, amplasat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.

Militarii Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” vor desfăşura o ceremonie de retragere cu torţe, începând cu ora 18.30, pe următorul itinerar: Palatul Cercului Militar Naţional, Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Operei, Piaţa Leu, Bulevardul General Vasile Milea.

Statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele, marile unităţi şi unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării organizează, cu acest prilej, Ziua Porţilor Deschise şi activităţi cultural-artistice şi sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziţii, gale de filme şi spectacole.

În ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării se vor organiza expoziţii de carte, de publicaţii şi fotografie, cu tematică militară, precum şi ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori la cimitire şi monumente ale ostaşilor români.

M

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 37 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 52 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°