Reuters consemnează discursul fostului Rege Mihai I al României în Parlament, primul de când "comuniştii susţinuţi de sovietici l-au forţat să abdice", în urmă cu mai bine de 60 de ani. Conform Reuters, Regele Mihai a subliniat "diviziunile adânci în ceea ce priveşte trecutul ţării".
Deşi sondajele de opinie arată că majoritatea românilor nu îşi doresc monarhia înapoi, liderii post-comunişti au încercat să limiteze influenţa Regelui Mihai, temându-se că acesta "le-ar putea eroda propria lor putere", dacă ar avea "platforma necesară", notează Reuters.
Jurnaliştii britanici spun că Regele a arătat "vioi, într-un costum şi o cravată în dungi, în faţa unui parlament aglomerat".
Reuters notează că Regele Mihai I este "cel mai bătrân fost monarh din Europa şi unul dintre ultimii supravieţuitori dintre şefii de state din cel de-al Doilea Război Mondial".
Britanicii au selectat pasajele în care Regele s-a referit la trecut şi viitor, respectiv la coroana regală ca "simbol al independenţei, suveranităţii şi unităţii".
"Parlamentari din toate partidele l-au aplaudat în picioare pe Regele Mihai, iar unii i-au făcut poze cu telefonul mobil", notează Reuters.
Mircea Geoană: "Prezenţa Regelui în Parlament e o dovadă că era comunistă e un subiect închis"
Agenţia de presă reaminteşte că preşedintele Traian Băsescu, despre care spun că "are legături puternice cu PDL", a criticat în trecut abdicarea Regelui, spunând că acesta a părăsit tronul şi a fost "slugă la ruşi".
Britanicii reamintesc că invitarea lui Mihai I în Parlament, de ziua sa, a fost propusă de liberali şi îl citează pe preşedintele Senatului. "Prezenţa majestăţii sale aici, după 64 de ani, este o dovadă că era comunistă este un subiect închis", a declarat Mircea Geoană.
Reuters face şi o scurtă biografie a Regelui Mihai I, care a stat în exil în Elveţia, Marea Britanie ş