Pacientii din spitalele conduse de guvernul din Siria sunt torturati in incecarea de a opri protestatarii, arata un raport realizat de Amnesty International.
Conform acestui document de 39 de pagini, oamenii internati in cel putin 4 spitale de stat au fost supusi torturii si altor tratamente violente, inclusiv de catre personalul medical.
De asemenea, oamenii bolnavi considera ca este mai sigur sa nu mergi la spital sa te tratezi, scrie BBC News, citand raportul Amnesty.
"In multe cazuri personalul spitalului participa la torturi si tratamente rele comise asupra persoanelor pe care se presupune ca ar fi trebuit sa le ingrijeasca", se arata in document.
Autoritatile siriene au negat aceste acuzatii.
Protestele fata de guvern, care au inceput pentru prima data in martie, au continuat chiar daca presedintele Bashar al-Assad a incercat sa le opreasca.
Reprezentantii Natiunilor Unite au declarat ca mai mult de 3.000 de persoane au murit in aceste 7 luni de la izbucnirea revoltelor.
Jurnalistii se plang ca s-au confruntat cu numeroase restrictii in privinta transmiterii din Siria, astfel fiind dificil verificarea rapoartelor.
Pacientii din spitalele conduse de guvernul din Siria sunt torturati in incecarea de a opri protestatarii, arata un raport realizat de Amnesty International.
Conform acestui document de 39 de pagini, oamenii internati in cel putin 4 spitale de stat au fost supusi torturii si altor tratamente violente, inclusiv de catre personalul medical.
De asemenea, oamenii bolnavi considera ca este mai sigur sa nu mergi la spital sa te tratezi, scrie BBC News, citand raportul Amnesty.
"In multe cazuri personalul spitalului participa la torturi si tratamente rele comise asupra persoanelor pe care se presupune ca ar fi trebuit sa l