ANI a constatat că Elena Cruceru, consilier general în cadrul CGMB, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, în urma încheierii de către RADET a două contrate de prestări servicii cu o firmă la care soţul acesteia este asociat unic şi administrator.
Elena Cruceru a fost informată în 17 decembrie 2010 cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, precizează Agenţia Naţională de Integritate.
Totodată, acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă informaţiile în urma verificărilor derulate.
Astfel, inspectorii de integritate au constatat că Elena Cruceru a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, ca urmare a încheierii de către Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti) a unui număr de două contracte de prestări servicii cu SC Con Civitas SRL, societate în cadrul căreia Adrian Cruceru, soţul consilierului general CGMB, deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator din 8 iulie 1991.
ANI arată astfel că s-au încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de ... administrator ... asociat la societăţile comerciale cu capital privat ... nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii ... cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean ... (2) Prevederile alin. 1 se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local".
@