Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Variaţiile de temperatură au crescut numărul îmbolnăvirilor de viroze şi pneumonii

Publicat in Alba24, marți 25 octombrie 2011 ·

Peste 2.700 de pacienţi au ajuns la medic, în Alba Iulia şi în celelalte localităţi ale judeţului. Unii au cerut asistenţa medicilor pentru afecţiuni nu foarte grave, cum sunt cele respiratorii, dar au fost înregistrate şi cazuri complicate de pneumonie.

Astfel, în ultima săptămână, infecţii ale căilor respiratorii superioare au fost în număr de 2.437, dintre care s-au internat 62 cazuri, ce au prezentat complicaţii.

Cazuri diagnosticate cu pneumonie au fost în număr de 334, din care s-au internat în stare gravă 60 pacienţi.

Din statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Alba reiese că numărul internărilor a crescut cu circa 20 de la o săptămână la alta, iar cel al consultaţiilor cu peste 430 de cazuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Alba, Cristina Galoş, creşterea numărului de cazuri de afecţiuni respiratorii se poate argumenta prin faptul că temperaturile au scăzut destul de brusc, iar organismul uman necesită o perioadă mai lungă de acomodare.

„Este foarte important ca în această perioadă să respectăm cu adevărat regulile de igienă pesonală, să purtăm îmbrăcăminte adecvată, să ne creştem imunitatea organismului prin consum crescut de legume şi fructe, să evităm aglomeraţiile şi contactul cu pesoane bolnave.

Dacă simptomele de disconfort (dureri în gât, dureri musculare, temperatură peste 38 grade Celsius, tuse, strănut) se accentuează, este recomandabil să evităm automedicaţia şi să ne adresăm medicului de familie”, a precizat Cristina Galoş.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=49051

Peste 2.700 de pacienţi au ajuns la medic, în Alba Iulia şi în celelalte localităţi ale judeţului. Unii au cerut asistenţa medicilor pentru afecţiuni nu foarte grave, cum sunt cele respiratorii, dar au fost înregistrate şi cazuri complicate de pneumonie.

Astfel, în ultima săptămână, infecţii ale căilor respiratorii

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 42 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 29 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 42 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 43 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 59 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 17 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°