Foto: THAIER AL-SUDANI / REUTERS Noua conducere a Libiei, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), a anunţat marţi că trupul fără viaţă al lui Muammar Gaddafi, cel al unuia dintre fiii săi, Mutassim, şi al unei foste oficialităţi din regimul fostului dictator libian fuseseră îngropate în zorii zilei, într-un loc secret din deşert. Până marţi, CNT ezitase să ia vreo hotărâre în privinţa acestor cadavre, între care cel al fostului lider libian devenise loc de pelerinaj pentru cei cărora nu le venea să creadă că dictatorul fusese omorât.
Familia lui Gaddafi, o parte din ea răspândită acum care încotro, ar fi vrut să îl înmormânteze în apropiere de Sirte, oraşul natal al celui poreclit de „inamicul” său american, fostul peşedinte Ronald Reagan, „câinele turbat al Orientului Mijlociu”. Până la urmă, CNT a hotărât să îi înmormânteze după „fatwa”, şi în nici un caz „în vreun loc cunoscut, ca să nu provoace revolte”, după cum a explicat pentru presa străină noul ministru al Informaţiilor libian, Mahmud Shammam. Doar o parte dintre rudele lui Gaddafi aflate în Libia au participat la funeralii, a mai precizat ministrul, adăugând că „înmormântarea era absolut necesară, pentru că procesul de descompunere ajunsese în punctul în care cadavrul nu mai rezista”. Unii martori oculari au povestit pentru BBC că toate cele trei cadavre – Gaddafi, Mutassim şi cel al fostului ministru libian al Apărării, Abu Bakr Yunis Jabr – fuseseră scoase dintr-un depozit frigorific de carne din Misrata, unde fuseseră de altfel expuse şi publicului şi că, înainte de a fi duse în mijlocul deşertului pentru a fi îngropate, li se făcuse slujba acolo, după ritualul islamic.
Cu toate acestea, tradiţia, care spune că un mort trebuie îngropat în aceeaşi zi când a murit, a fost încălcată, cadavrul lui Gaddafi fiind ţinut cinci zile neîngropat. Dar chiar dacă obiceiurile privind înmormântarea după